Bumbac rosu

citesc...

2007-05-10T01:56:00.000-07:00

sunt plina de energie...desi nu am dormit decat 3 ore azi-noapte...dar imi tremura intre neuroni o mie de impulsuri electrice aka ganduri care se contrazic, prelungesc, nasc si ucid intre ele...e poate si efectul celei de-a doua cani de cafea...insa mi se pare ca gandesc din ce in ce mai clar si mai "corect"... vad cat se poate de bine cine imi sunt adevaratii prieteni, ce gandeste lumea despre mine, ce reprezinta intr-adevar familia pentru mine si mai ales cine sunt eu si incotro ma indrept...nu vad nimic bine conturat in viitorul meu dar simt existenta a ceva...nu am planuri, scopuri profesionale sau personale...nu vad sa vreau nici un salariu cu patru zerouri, nici un sot iubitor, nici copiii ascultatori...ci vad ca va exista ceva pentru care voi lupta, voi suferi, ma voi transforma si care este, intr-un final viata mea...nu stiu ce va fi in viitor, m-am saturat de o gandire pesimista care imi umbreste prezentul si viitorul si nu mai vreau sa ma gandesc in nici o clipa la cei din jurul meu...
citesc acum o carte in care personajul principal simte o ura profunda fata de oameni...nu crede nici in mila, nici in iertare sau in compasiune...el traieste pur si simplu tras si impins de sforile acestei lumi...pentru ca are o avere incredibila isi permite sa faca orice dar descopera ca nimic nu il poate face sa se simta cu adevarat implinit...si asta ma duce cu gandul la un singura idee: omul nu este nici idealuri, nici sperante, nici fericire, tristete, suferinta sau mila...ci este un produs al unei gandiri colective propagate in timp de o societate inconstienta care se minte zi de zi ca are un "suflet" sau macar un "spirit" dar care intr-un final nu face decat sa actioneze ca o minge de pinball intr-un labirint gigantic controlat de ceva sau cineva pe care oricum nu poate sau nu va putea vreodata sa il cuprinda cu mintea...
autorul cartii face din personaj un tip aproape "malefic" si se declara inca de la inceput a fi departe de gandirea acestuia(desi, sa fim seriosi...e gandirea pura a scriitorului italian)...insa eu nu il vad pe gog deloc asa (e vorba de un roman al lui Papini) ci il vad ca pe cel mai sincer om care poate exista...el afirma ca fiinta umana nu exista pe pamant pentru vreun scop, ca banii nu fac decat sa il metamorfozeze meschin intr-o creatura ciudata dar ca intr-un final toate activitatile sale(pana si religia) sunt lipsite de sens si de vreo finalitate reala...e drept inca nu am terminat romanul...e posibil sa aiba un final neasteptat(desi nu cred) insa ce am descoperit pana acum ma face sa ma simt mai bine cand ma trezesc "dimineata" pentru ca nu ma mai trezesc pentru un scop, sa ma simt mai putin vinovata cand am impresia ca fac lucruri lipsite de sens...pentru ca intr-un final asa sunt toate lucrurile pe care le facem toti... sa ma simt mai putin ipocrita cand ii mint pe cei din jurul meu pentru ca stiu ca oricum ceea ce le spun are aceeasi importanta pe care o are, tot pentru ei, culoarea etichetei de pe pantoful stang din vitrina magazinului central din capitala letoniei...
concluzia...iubesc senzatia celor 10.000 de ganduri distincte/minut care imi trec prin neuroni si care stiu ca, desi ma implic in fiecare din ele, sunt toate la fel de desarte si la fel de uitate in secunda urmatoare...

PS: sa fie cafeaua de sesiune?

O alta forma de...astenie

2007-05-05T15:41:00.000-07:00

au trecut doua saptamani de la ultimul meu post...sa va spun ce s-a intamplat de atunci?...pai a fost minivacanta de 1 mai, am fost acasa, m-am uitat la tv(desi stiam deja la ce se refera stirile dinainte sa apas butonul "power" de pe telecomanda: mici si bere, aglomeratie pe dn1 si autostrada, gunoaie in vama si in paduri)...si bineinteles am urmarit scandalul ralucai stroescu, fata care a murit la 31 de ani de oboseala...multi au dat vina pe raluca, pe e&y, pe societate, pe sistemul corporatist...tot scandalul nu a facut decat sa ma oboseasca si intr-o oarecare masura sa ma amuze pentru ca la o zi dupa stirea bomba am avut un interviu la e&y (da...cineva, acolo sus are simtul umorului)...

inte timp vremea s-a facut mai frumoasa...se simte venirea verii...si a inceput normal si nervozitatea de sesiune...cafelele, xeroxurile, tigarile(ale colegelor, bineinteles)...se termina un alt an....inca putin si termin si facultatea si...bine ai venit sistem corporatist si 100 de ore de munca/saptamana...sau poate ca nu...cine mai stie...

aaa...si sa nu uit...am asistat saptamana asta si la un eveniment important, desi trist, in viata unei prietene: i s-a prabusit un mit din "tinerete"...sarmana a suferit mult cand a realizat ca lumea nu e asa cum crede ea...noroc ca are prieteni adevarati alaturi si o pot ajuta sa treaca de asta...

in rest...ce sa va mai povestesc?...aaa, da...am fost la a IV-a editie a kilipirim...stiti, targul de carte "ieftina" de la sala dalles...nu am cumparat nimic...nu de alta da' editura rao de la care ma interesa colectia cu romanele virginiei woolf nu participa la targ...asa ca nu am cumparat decat un bilet de autobuz sa ma intorc...de fapt asta e o minciuna ca am abonament la ratb...

cam asta e primavara mea...la fel de plictisitoare, anosta si deprimanta ca orice alt anotimp...

PS: fiecare isi stie propriile limite...sau poate ca nu?...

Cadere libera...

2007-04-23T14:46:00.000-07:00

sunt cat se poate de ofticata...da, nu mi-e frica de cuvantul asta...sunt ofticata, ofticata, ofticata, ca nu am avut norocul sa fiu trasa la sorti sambata la strejnic sa ma arunc si eu cu parasuta in tandem de la 4000 de m...ma bucur pentru alex care a avut norocul asta...dar nu imi pierd speranta ca odata si odata tot reusesc eu sa ma "arunc in cap"...
adica, asta am facut weekendul asta, am foat la un miting aviatic unde s-au aruncat oamenii in cap...am ramas cu o manie...caut pe net numa' poze si filmulete cu oameni care se arunca din avioane...foarte util mai ales cand ai vreo patru proiecte de finalizat in mai putin de doua saptamani (spun "finalizat" ca sa ma mint pe mine ca macar m-am apucat)...ma rog...am ramas cu osesia asta si cu tristetea foarte mare ca nu am reusit sa ma arunc sambata...:((

PS: alin, esti, oficial, idolul meu...felicitari pentru bursa!!!!

Early morning...

2007-04-17T05:06:00.000-07:00

de ieri mi-am schimbat laifstailu'...am incepot sa ma trezesc pe la 6 dimineata (adica cu vreo patru ore inaintea orei obisnuite de trezire), sa ma duc la toate cursurile si seminariile, sa ma interesez de licenta si lucrarea de diploma...toate astea ma fac sa ma simt cu constiinta impacata dar nu ma fac sa vad viata mai in roz decat pana acum...ma gandeam ca unele motive pentru care mai vad uneori lucrurile in alb si negru (recunosc, mai mult negru) era si ca ma plictiseam dar...surpriza, nu e deloc asa...cu cat ma implic mai mult in "viata sociala" cu atat se accentueaza motivele pentru care incepusem sa o urasc...adica o gramada de profesori incompetenti care au pretentii de eruditi ai economiei care pregatesc specialistii de maine, o gramada de tineri debusolati (colegii de facultate) cu impresia ca ei chiar fac ceva in viata si ca sunt demni de aprecierea celor din jur (desi e clar ca sunt la fel de pierduti in spatiu ca si mine), si peste toate astea un sistem corupt, irational, cu scheme ametitoare si ilogice in care suntem prinsi inertial toti...cu cat incerc sa ma adancesc mai mult in superficialitate, in ritmul cotidian al vietii cu atat inteleg mai putin lumea din jurul meu, pe mine, si vreau sa fug de toate responsabilitatile cu care mi se incarca existenta.
poate sunt inca un copil, poate mintea mea nu poate sa cuprinda lumea asta cu mersul ei "irational", poate sunt o novice care nu poate intelege "the greater plan" dar din ce in ce mai mult simt ca traiesc intr-o dimensiune paralela, intr-o veritabila "zona crepusculara" ...
imi recitesc posturile si vad cat de ilogica sunt,cat de mult "filozofez" uneori si incep sa cred (si asta e cel mai grav) ca vina pentru toata viziunea asta e in mine...de-as sti cum sa o schimb!

PS: si j'avais quatre dromaderes...

Vin sarbatorile!...

2007-04-09T08:44:00.000-07:00

este prima data cand nu "simt" sarbatorile de paste...prima data cand casa nu mai miroase a cozonaci, cand nu mai astept sa merg sa iau lumina de la biserica in seara de inviere, cand nu ma mai bucura cand rudele ma suna si ma saluta cu "hristos a inviat!"...a devenit pastele aceeasi sarbatoare fada, cu "tinuta obligatorie" care devenise demult si craciunul...poate ca am crescut, nu mai sunt copil si, in consecinta, nu mai simt la fel...dar stiu ca e doar o chestiune personala...practic nimic nu s-a schimbat: aceeasi oameni in jurul meu, aceleasi obiceiuri, aceleasi filme la tv si acelesi retete ca in fiecare an...
e primul paste "european" cum zic jurnalele de stiri iar tot ceea ce simt eu e ca e primul paste "obligatoriu"...imi pare rau ca am pierdut credinta intr-o sarbatoare frumoasa, a familiei, a bucuriei, a primaverii, dar din ce in ce mai adesea incep sa realizez ca nimic din ceea ce "glorificam" in copilarie nu e de fapt ceva care merita "glorificat"...nici sarbatorile, nici oamenii, nici visele lor...asta nu ma intristeaza,ci doar ma dezamageste...simt o mare dezamagire fata de lume, de oameni, de viata,de mine...

P.S.:Hristos a Inviat!

And the winners are...

2007-04-03T04:29:00.000-07:00

gata, s-a terminat si festivalul. daca ati venit sper ca v-a placut, daca nu, sper ca veniti la anul sa va bucurati si voi de filme bune si de super invitati. mi se pare incredibil ca weekendul asta am intalnit atatia oameni, ca am stat la doi metri de un detinator a 3 premii oscar, ca am plecat ultima din lascena la sapte dimineata...a fost un weekend nemaipomenit...
imi reintaresc parerea ca aritstii sunt oameni incredibili; fie regizori, sound-designeri, compozitori sau graficieni au cu totii un alt fel de a vedea viata, lumea din jurul lor si pe ei insisi. contrar opiniei generale printre artisti (adevaratii artisti) nu exista fitze, egoism, aroganta...iar ceea ce este si mai minunat este ca ei au un mod cu totul special de a-si exprima parerile, viziunea asupra vietii, iubirii, deceptiei, suferintei...zilele astea am vazut filme care vorbeau despre razboi, dragoste, depresii, relatii, sau pur si simplu filme care exploatau intru totul magia cinematografica si am ajuns sa ii cunosc personal pe cei care au stat in spatele acestor minuni artistice: niste oameni simpli, care beau, mananca, danseaza dar care vad si exprima totul altfel decat noi...
nu imi ajung cuvintele ca sa descriu emotia si entuziasmul care mi-au ramas dupa weekendul asta, pentru ca mi-au fost distruse cateva"mituri"...vad acum ca nimeni nu stie cu adevarat ce va face in viata, ca exista surprize placute/neplacute la tot pasul, ca nu stii niciodata unde te va purta "destinul" si ca oamenii din jurul tau sunt ultimii piloni pe are trebuie sa iti cladesti viitorul, am invatat weekendul asta ce inseamna "carpe diem" pentru ca fiecare persoana pe care am cunoscut-o mi-a aratat ce inseamna sa fii fericit traind clipa...

grand prize: il suplente
best directing: a drop of water
best soundtrack: the patterns trilogy
public's choice: the saddest boy in the world

P.S.: pentru Cristi si Otto...

Butterfly. Butterfly...

2007-03-29T16:46:00.000-07:00

my name is loredana bratu and i am the saddest girl in the world...

P.S.: blame canada...

2007-03-28T13:58:00.000-07:00

hai la film!

Voluntariat...

2007-03-27T13:57:00.000-07:00

sunt prea obosita ca sa mai pot debita ceva...toata energia mi-a "mancat-o" azi NexT.
www.nextproject.ro

P.S.: esti asteptat si tu la festival...

Cititi Cartarescu!...

2007-03-26T13:01:00.000-07:00

astazi, pe strada polizu am vazut o femeie care spargea asfaltul cu tarnacopul...cei de la rebu aranjau un refugiu de pe strada asta, sapau, plantau flori, spargeau asfaltul de pe magine si turnau altul nou...cei ce faceau asta erau femei si barbati angajati, cel mai probabil pe bani putini, de rebu ca sa faca lucrurile urate, murdare pe care toti le vrem realizate dar la care toti ne gandim ca cea mai josnica meserie din lume...insa imaginea pe care am vazut-o azi m-a cutremurat...sarmana femeie abia ridica tarnacopul...de fapt abia se tinea pe picioare la cat de tare batea vantul dar se chinuia sa sparga asfaltul. in jurul ei doi barbati(si ei angajati la rebu) se uitau la ea cu mainile in buzunar, asteptand sa si termine ea treaba ca sa si-o inceapa pe a lor: maturatul...nu stiu cine distribuie responsabilitatile in aceasta companie dar se pare ca nu e o treaba prea "curata".
pot fi acuzata de superficialitate, la urma urmei femeia isi facea servicul, era platita pentru ceea ce facea si nu e vreun motiv de lamentatie...si totusi ceea ce am simtit la vederea acestei imagini a fost un sentiment de nedescris: un amestec de frustrare, manie, mila, uimire...era, la urma urmei o femeie, oricat de needucata, de nepregatita ar fi fost ea nu merita un astfel de tratament...sa nu fiu inteleasa gresit: sunt o feminista convinsa, cred ca o femeie poate face tot ceea ce un barbat face, ca poate gandi cel putin la fel de mult si de bine ca un barbat si ca, intr-un final, poate castiga si avea o viata mai buna decat a unui barbat...dar in acelasi tip consider ca femeia este o "creatura" deosebita, pentru ca orice femeie este sau poate fi o mama, iar asta impune un respect intrinsec, pe care o femeie nu trebuie sa il ceara sau sa il castige...stiu ca postul asta are un ton diferit de cele de pana acum dar nu am putut sa scap nici acum, dupa 12 ore, de imaginea asta: o femeie care sparge asfaltul...o munca fizica grea, dureroasa, nemeritata pentru cea care este sau poate fi mama, sora, iubita...
de aceea blogul asta il inchin respectului pe care femeia il impune prin simpla ei prezenta...urasc brutalitatea, violenta, prostia si intoleranta...sunt lucruri care ma definesc...asa cum ma defineste si acest respect si admiratie pentru femeie, in general, si mame in special...asa ca, dragi citiori va indemn inca odata: respectati si iubiti femeia, tratati-o cu gingasie si deosebita atentie...intr-o lume ca a noastra are nevoie de asta de la voi...

P.S.:.look around: femeile, inclusiv blondele, sunt mai destepte decat barbatii...intotdeauna...

Ora de vara...

2007-03-25T14:03:00.000-07:00

pentru ca aseara am pierdut o ora din viata noastra normal ar fi fost sa scriu ceva despre modul in care trece timpul iar noi stam si privim ca niste spectatori la ceea ce se intmpla pe scena propriei vieti...de o saptamna astept ziua asta ca sa ma simt coplesita de modul in care mi se fura din timpul pe care il am si sa ma defulez prin intermediul acestui post.
insa astazi, dupa ce am trait doar douazeci si trei de ore intr-o zi ma gasesc uimita nu de sentimentul frustrarii, al omului care se vede condamnat fara vina...ci sentimentul pe care il revars acum in taste este altul: mania, furia,...este un sentiment de violenta pura impotriva actorului principal de pe scena mea: eu...pentru ca ora furata azi noapte m-a facut sa ma intorc impotriva mea, a ceea ce fac, gandesc, sunt...pentru ca trecerea timpului te face sa realizezi tocmai asta: ceea ce nu faci, nu gandesti...nu esti...si ma cuprinde un sentiment de manie impotriva acestui corp impotent de a face ceea ce mintea viseaza, impotriva acestei minti lase care nu viseaza ceea ce sufletul simte si impotriva faramei asteia de suflet care nu simte unde este fericirea mea si cum pot ajunge mai repede la ea...
pentru prima oara astazi am simtit frica...de mine insami...pentru ca mania impotriva mea s-a nascut azi din frica...frica de a trai fara un scop, de a realiza doar obiective pe termen scurt pe care cred ca nu as avea timp sa le indeplinesc...frica de a nu deveni acel om marunt, frustrat care da vina pentru esecurile sale pe familie, conditii, o ora furata din viata...dar nu pe sine insusi desi, acolo, ascunsa sta vina proprie...pentru prima data azi m-am urat ca nu sunt altcineva, am urat persoana care sunt si care pana acum era doar "o tipa neplacuta"...si ceea ce este dezolant este ca sentimentul asta stiu ca nu e reversibil...nu se va inversa la urmatoarea schimbare de ora...o ora castigata va deveni, intr-un tarziu o ora in plus de regrete...

P.S.: greselile framaticale sunt..."sub influenta..."

...de la Galati...

2007-03-24T17:18:00.000-07:00

postul asta este despre o persoana la care tin foarte mult...este vorba de una din colegele mele de camera...ce va pot spune despre ea...de fapt ce va pot spune despre a tine la o persoanea in genmeral...nici eu nu stiu pentru ca a tine la cineva este un sentimentu cy totul ciudat..pentru ca nu stii nicodata cand vor trece aburii...bunei dispozitii si te vei trezi in situatia in care easti parasit, abandonat de cekl/cea careia ii decalrasesi prietenia cu cateva momente in urma...
pana in urma cu cateva....lyuni aveam prea putini prieteni..de ce?...nu as sti sa va spun insa e sigur ca o parte din vinao purtam si eu...ce puteam sa rezolv...nu stiu...faceam tot ce pot dar era dincolo de puterea mea de a fi si a intelege lumea din jurul meu
gasesc insa acum ca a fi alr=tfel...a fi diferit...a fi...intelegator si tolerant nu te costa nimic ci te rasplateste cu prieteni de un an, un semstru sau macar...o betie...
pwe interes...zice...o...dar nu este adevarat ci ma refer la faptul ca eu nu ppot decat sa ma indoiesc de ceea ce cei din jur pot simti sau intelege fata de mine...stiu foarte bine ce inseamna a tine sau a pretui un prieten insa nu inteleg ceea ce altii pot aprecia la mine ca la un adevarat prieten...de aceea va intreb...de ce imi sunteti cunostinte/prieteni/amici...pentru ca eu nu inteleg...merit?...eu inca nu vad de ce...poae imi explicati voi...dar maine...caci azi...e tarziu....

P.S.:...voi sunteti cele mai bne prietene pe care le-am avut vreodata...va multumesc...

Un cadou...

2007-03-23T15:09:00.000-07:00

esti generos, amabil, darnic?...daca raspunsul este "da", vreau sa te intreb...de ce?...ce simti atunci cand renunti la ceva din tine pentru altii?...atunci cand renunti la a fi tu insuti pentru binele altora...pentru ca prin generozitate eu asta inteleg...capacitatea de a renunta la ceva al tau pentru binele altuia...si este un sentiment pe care nu il pot cuprinde pentru ca mi-e greu sa il vad la mine sau la cei din jur...atunci cand cedez ceva, in clipa imediat urmatoare incep sa regret, sa ma intreb daca am facut bine...si nu ma refer la cadouri pe care le fac de ziua prietenilor sau la cursuri pe care le imprumut colegilor, nu, asta nu e generozitate ci e rutina zilnica, sunt schemele realitatii in care esti prins...ma refer mai degraba la darnicia sufleteasca, la acele situatii in care trebuie sa renunti la timpul personal pentru a-l acorda altuia, cand renunti la anumite persoane pe care iti place sa le ai in jurul tau dar le indepartezi pentru ca nu se potrivesc cu "situatia" ta, la sentimente pe care trebuie sa le stergi de pe tabla sufletului pentru ca te impiedica sa iti traiesti viata asa cum ti-ai programat-o, si pe care le oferi altora care, nestiind de darul de care se bucura nu fac decat sa il arunce nepasatori la gunoi.
generozitatea poate fi si nenominala...poti fi generos renuntand la ceva in favoarea cuiva pe care nu cunosti pentru ca stii ca iti calci pe inima pentru ca altii, nu tu, sa fie fericiti si multumiti...este un tip de generozitate care ar trebui sa fie pura dar nu este, e o iluzie pentru ca intr-un final orice renuntare la sine inseamna un pas pe drumul spre nefericire...asa ca nu te minti ca "mai dai de la tine" doar de data asta, ca e ultima data cand cedezi, ca vor face asta si altii pentru tine pentru ca este o iluzie in care nici tu nu crezi cu adevarat...iti cer doar sa fii egoist dar nu cu bunurile materiale, nu cu ceea ce cunosti sau ceea ce poti face ci cu ceea ce simti...nu renunta niciodata la a fi tu insuti pentru ca alta viata, alte sentimente, alt om nu vei fii niciodata...fi egoist si condu-ti viata exact dupa ceea ce simti, dupa ceea ce acel instinct necunoscut iti spune sa faci, asculta ratiunea doar in cazuri de urgenta si, mai ales, niciodata, dar nicodata nu renunta la a fi tu insuti in favoarea altora...nimeni nu va renunta vreodata pentru tine...

P.S.: imi pare rau ca nu am ajuns, atunci, la ziua ta...

Barefoot...

2007-03-22T15:51:00.000-07:00

astazi a plouat din nou...un motiv(in plus) ca sa nu ies din casa...si sa ma uit pe fereastra afara...la cum alearga lumea ca si-a lasat umbrela acasa, la cum se blocheaza iar intersectia pentru ca...suntem in bucuresti...la cum este daramata o cladire de 10 etaje de langa caminul meu si cum praful inconjoara pentru 10 minute atmosfera pentru ca ploaia sa il spele apoi usor de pe casele din jur, de pe oameni...am o stare ciudata atunci cand ploua...am senzatia ca este ultima ploaie pe care o vad pentru ca fie apa va inghiti pamantul de data asta fie caldurile ce vor urma vor fi atat de mari incat vor topi toata realitatea...si totusi imi place la nebunie atunci cand ploua...poate chiar sentimentul asta de teama a sfarsitului ma atrage, ma lipeste inevitabil de fereastra si ma face sa ma gandesc la liniste, la intuneric, la sfarsitul tipetelor, a agoniei, a lumii...
imi plac ploaia pentru ca mi se pare sedinta de acupunctura atat de necesara realitatii...am nevoie sa vad stropii incercand din rasputeri sa strapunga asfaltul, umbrelele luate de vant si pantofii care stiu ca nu te apara decat de rusinea de a umbla descult...imi mai lace ploaia pentru ca imi ofera ambianta propice sa ma relaxez, sa imi las gandurile sa pluteasca printre picaturile de apa, departe, deasupra orasului, undeva unde nu exista minciuni, ignoranta, suferinta sau macar vreun strop de egoism...e un loc frumos in care nu exista oameni ci doar idei, suflete, pe care le iubesc, le caut si inevitabil...le pierd...

P.S.:...come away with me in the night...

Noroc cu Red Cup...

2007-03-21T15:50:00.000-07:00

astazi este echinoctiul de primavara...asta inseamna ca ziua este egala cu noaptea, ca numarul orelor, minutelor, secundelor in care ne bucuram de soare este exact acelasi cu numarul orelor, minutelor, secundelor in care visam in intuneric...mi se pare interesanta ideea asta de echilibru, de egalitate intre doua entitati cu totul diferite pentru ca este inca unul din conceptele induse omenirii pentru a ii oferi acea...pace sufleteasca pe care o cauta tot individul pe parcursul vietii...ceea ce cred este ca nu exista niciodata egalitate intre aceste doua entitati si ma refer mai ales la ideea de "echilibru". de multe ori aud expresia "echilibru universal" sau, mai rau "dumnezeu nu doarme" de parca divinitatea ar fi un paznic de noapte al vreunei fabrici si isi face, micutzu, datoria ca vegheaza mereu la ceea ce are de aparat desi mereu il ia somnu, casca, si parca parca da sa adoarma...norocu nostru ca a baut cafeaua aia si poate sta treaz iar noi fara griji
ideea e ca de cand mi-am amintit de echinoctiu au inceput in capul meu sa se lege ideile... zi- noapte- egalitate- bine- rau- dreptate- echilibru si la cat ma enerveaza lumea care crede intr-un echilibru de orice fel intre concepte cum sunt bine/rau...noapte/zi... pot sa pariez ca azi au existat macar cateva secunde in plus in care am avut intuneric mai mult decat lumina(nu de alta dar au fost nori si a plouat) asa ca echilibrul s-a stricat...in acelasi mod gandesc si despre dreptate sau sentimente...nu asteptati sa faca "cel-de-sus" dreptatea voastra, sa decida sortii ceea ce ar trebui sa alegeti voi pentru ca nu exista un "cel-de-sus" al echilibrului si dreptatii si cu atat mai putin exista "sortii" care pun in echilibru natura universala...asa ca iesiti afara, certati-va, luptati-va, sacrificati-va pentru adevarul vostru, pentru dreptatea si sentimentele voastre pentru ca doar atat aveti: puterea ca acum, in exact momentul asta sa faceti ceea ce vreti...fie ca va fi o alegere buna fie ca nu e a voastra...si uneori poate fi ultimul lucru care va ramane...putrea de a alege pentru voi insiva...

PS: oferta valabila doar azi, 21 martie 2007

The ego is not master in its own house...

2007-03-20T15:43:00.000-07:00

intr-un serial pe care il urmaream un episod povestea despre o tanara femeie care suferea de "heart failure"(traducerea e generala) iar medicii se chinuiau sa afle din ce cauza...in final au descoperit ca sotul ei murise cu putin timp in urma, la cateva saptamani dupa ce se casatorisera...au aflat astfel ca problema ei medicala avea un raspuns...sentimental..."i never knew a broken heart could actually cause heart disease" se mira medicul...episodul m-a impresionat pentru ca mi-a adus aminte, din nou cat de fragili suntem in fata...noastra...pentru ca nu, nu erau de ajuns bolile, bacteriile si virusii care au pedepsit omenirea ani de-a randul acum avem un nou dusman: noi insine...sau mai bine zis sentimentele noastre...am ajuns sa suferim cu totul...corpul nostru sa poarte semnele spiritului nostru...vom aunge sa spitalizam oameni bolnavi de tristete, de frustrare, de resentimente si regrete(si nu la psihiatrie) pentru ca, pentru prima data in istoria omenirii sufletul, acel pitic ascuns..."ce danseaza"...vine sa isi colecteze datoriile...poate ca uitaseram de el prea mult si acum vine sa isi ceara drepturile...si le cere luand tot ceea ce ne mai ramane...sanatatea fizica, prospetimea tineretii, energia cu care fiecare om se naste si pe care si-o imbogateste pe parcurs...
acum nu mai exista doar situatia in care boala iti marcheaza sufletul ci si inversa...tristetea, durerea sufleteasca ti se metamorfozeaza subit in boala corporala, in durere localizabila, in simptoame clare si in solutii medicamentoase...de altfel am ajuns ceea ce unii profetisera demult...omenirea ce isi provoaca singura sfarsitul pentru ca fiecare fibra, celula, tesut al corpului astuia si asa fragil e supus si unui alt pericol...acela de a fi trist...

P.S.: I'm so happy. Cause today I found my friends. They're in my head. I'm so ugly. But that's ok.

Catharsis

2007-03-19T16:47:00.001-07:00

cred ca am inceput ceva ce nu trebuia....si anume acest blog...desi in mintea mea el trebuia sa contina cu totul altceva(vezi primul post...daca reusesti sa mai intelegi ceva...eu nu) in numai o saptamana degetele mele incep sa scrie singure atunci cand dau sign in pe bumbacrosu...new post...incep mainile sa lucreze fara sa mai ceara prea mult judecata sau cenzura sau macar ratiune...asta e un lucru bun mai ales atunci cand nu te intereseaza ceea ce cred cei din jurul tau....numai ca ai mei cunoscuti incep acum sa ma intrebe....ce ai vrut sa spui in post-ul...ala...ce insemna PS-ul de ieri...te-ai indragostit...si mie nu imi zici...intrebari la care cred ca voi incepe sa obosesc raspunzand mai ales ca viata mea este atat de simpla si deschisa incat acesti cunoscuti ai mei, din pacate, chiar stiu totul(more or less) despre mine)...asa ca de acum incolo draga r..... sau draga o... sau s..... nu ma mai intrebati daca se refera la voi posturile mele sau daca cumva scriu despre ceva care voi nu stiti pentru ca raspunsul este....nu...scriu pe aici ceea ce vor mintea si degetele mele atunci cand ma loghez...nu stau prea mult sa gandesc ceea ce scriu pentru ca dupa ce incep sa tastez prima litera ma opresc abia cand dau publish...
personal ma bucur destul de mult ca am inceput, din nou, sa scriu asa pentru ca modul asta de a scrie....un pic inconstient imi curata sufletul si mi-l vindeca...aici scriu mania, stresul, nervozitatea care ies la iveala, sub lumina blogspotului iar degetele mele ii permit, pentru ca ratiunea si filtrul experintei nu mai intervin in nici un moment iar sentimentul este unul eliberator....pentru mine
singurul regret pe cae il am este ca nu am reusit sa duc blogul asta in directia in care isi propunea primul post...adica sa va scriu despre imensitatea de cretinitate pe care o intalnesc la tot pasul in viata de zi cu zi, de acele fiinte care prin comportamentul lor ma fac zi de zi sa ma simt ca in "twilight zone" desi normalul le este oferit...depre cat de absurda a inceput sa mi se para lumea asta, cu viteza, pretentiile si mai ales rigorile ei absurde...dar, poate, intr-u final chiar asta fac....imi rasfrang mania impotriva acestei lumi prin randuri neadresate nimanui, neintelese, uneori de nimeni dar cu totul si totul refreshing pentru sufletul si degetele mele...

P.S.: He who has overcome his fears will truly be free.

J'y suis jamais allee...

2007-03-18T08:24:00.000-07:00

nu am chef sa te vad....nu am chef sa te aud sau sa stiu ceva de tine...nu ma intereseaza ce mai faci, cum o mai duci sau care iti mai e viata...nu vreau sa stiu ultima barfa sau ultima stire-bomba...vreau sa stau in pat toata ziua sa ascult soundtrackul filmului meu preferat, sa ma uit pe fereastra si sa nu ma gandesc la nimic...sa imi golesc mintea si de tine si de mine si de orice gand care imi oboseste si asa fragila structura neuronala...asa ca nu imi mai da buzzuri, nu ma mai suna si nu imi mai scrie mailuri...nu vreau sa stiu nimic de tine si nu vreau sa iti spun nimic de mine pentru ca stiu ca nici nu te intereseaza si stiu ca orice intrebare e o minciuna pe care vrei sa o afli asa ca lasa-ma sa te mint(frumos) de pe acum...eu sunt bine, sanatoasa, cu scoala merge totul bine, mai ies din cand in cand cu prietenii si ma impac bine cu colegii...asta pentru ca nu vrei sa stii ce fac cu adevarat, daca dincolo de scoala, prieteni, colegi mai e si altceva, pentru ca nu ai timp sa iti pese, sa stai sa asculti si sa intelegi, pentru ca...nu iti pasa...si atunci mie de ce mi-ar pasa...
nu, nu imi pasa de tine, nu ma intereseaza nimic din ceea ce tie ti s-ar parea interesant la viata ta sau a altora si asta pentru ca sunt egoista, egocentrica dar mai ales...nepasatoare fata de tine si problemele tale...

P.S.: Urasc sa privesc copiii care se joaca in Cismigiu...

Good luck exploring the infinite abyss...

2007-03-17T16:32:00.000-07:00

...am pierdut notiunea de "acasa"...am vazut aseara un film in care eroul spunea ca la un moment dat omul pierde notiunea de "acasa", ca oricat de des si-ar revedea familia, casa, nu se mai poate simti la fel ...atunci cand tinea discursul asta aveam impresia ca vorbeste despre mine, de altfel to filmul mi s-a parut destul de personal...tipul de care ziceam fusese drogat cu litiu de la varsta de 10 ani si acum, la 26 nu mai simtea nimic, nici durere, nici fericire, nici suparare, nu era nervos sau vesel sau macar trist ca ii murise mama...dezolant este ca in timp ce renunta la medicamente realizeaza ca viata doare, ca sentimentele dor, ca pana si iubirea ii poate lasa urme de tristete si dezolare...mi s-a parut interesant modul in care un tanar (actorul din rolul principal era si scenarist si regizor), intelegea viata... el iti arata ca esenta vietii, si chiar a tineretii este suferinta...atunci cand este trezit din hibernarea emotionala in care fusese tinut 15 ani eroul nostru descopera ceva nou: viata si este uimit ca ea inseamna, la o asa varsta, suferinta...filmul m-a marcat pentru ca aveam senzatia ca imi topeste si mie amorteala sufleteasca (nu doar scriitoriceasca) in care am intrat de ceva vreme...si din care trezindu-ma imi dau seama ca viata e un mare rahat, ca nimic din ceea ce imi imaginam in copilarie ca voi fi, voi face, voi cunoaste, nu se intampla si nu din vina mea ci pentru ca in nici o clipa nu mi-am imaginat ca asta e viata...si cel mai grav este modul in care chiar nu poti schimba nimic si esti fortat sa lasi realitatea si viitorul si evenimentele sa treaca peste tine pentru ca apoi sa decizi ce ai de facut in urma uraganului...ce minciuna frumoasa ca suntem proprii stapani, ca actiunile noastre depind de noi...nu, nu depinde nimic de mine, nu depinde nici de dumnzeu sau de zodiac sau de influenta razelor de luna asupra galosilor de guma ci depinde de suma asta de variabile care ne inconjoara, variabile ce se schimba cu fiecare minut sau secunda, pe care nu le putem controla si la care suntem supusi fara sa cunoastem vreodata formula magica ce le cuprinde pe toate sau rezultatul ei...

P.S.: suntem aceeasi persoana...doar pe mine ma ai, doar pe tine te am...whether you like it or not.

Chiar vrei sa stii adevarul?...

2007-03-16T13:20:00.000-07:00

nu mi-e frica sa spun nimic, ma laud eu printre cunoscutii mei...cat de adevarat este nici eu nu stiu...adevarul este ca ma cenzurez destul de rar...asta nu inseamna ca injur des (pentru ca nu reusesc sa ma exprim asa oricat as incerca) ci inseamna ca nu incerc sa le spun oamenilor ceea ce ar vrea sa auda...si asta pentru ca urasc cand altii imi fac asta mie...din nu stiu ce considerente imi jignesc inteligenta, imi spun ceea ce cred ei ca vreau sa aud si ascund adevarul intr-un mod atat de pueril incat nu de putine ori imi starnesc hohote de ras...stiu ca acum vreo trei posturi spuneam ca nu exista adevar obiectiv decat la betie...numa' ca in nici un caz nu ma astept la asta din partea celor din jurul meu...ci pur si simplu nu vreau sa imi spuna ca totul va fi bine atunci cand situatia e de rahat, ca voi lua decizia corecta atunci cand nici eu nu imi dau seama ca sunt in fata unei decizii sau ca au incredere in mine, ei,...niste necunoscuti cand nici macar eu, care imi cunosc calitatile si mai ales defectele(deci potentialul) cel mai bine, nu dau doi bani pe persoana care sunt...nu am nevoie de incurajari si cred sincer ca nimeni nu are...daca am putea pentru o clipita sa ne oprim din mintit pe noi insine si pe cei din jurul nostru sub scuza ca "ii incurajam" lumea ar fi...altfel...
realitatea nu se va schimba niciodata sub incidenta a ceea ce spun eu, incurajarea nu face decat sa maresca suferinta atunci cand deschizi ochii si realizezi urata, schiloada, scabroasa realitate...asa ca nu va asteptati de la mine la incurajari, la vorbe frumoase , sa va spun ca azi aratati mai bine decat ieri, sau ca sunteti mai destepti sau mai prietenosi decat alaltaieri ...atunci cand nu este cazul...si de aceea va rog sa imi intoarceti serviciul si sa nu ma mai mintiti...frumos

P.S. : vorbesc fara cuvinte si tac fara tacere...

Run, Forrest, run...

2007-03-15T04:57:00.000-07:00

ma uit pe p(r)osturile pe care le-am scris pana acum si ma gandesc..."atat de infect am ajuns sa scriu?". se pare ca da, sunt o dezamagire in ceea ce priveste scrisul...noroc ca asta e un blog si nu se aplica nici rigorile limbii si nici ale logicii...oricum va garantez ca imi voi perfectiona "scrisul".
azi vreau sa scriu, de exemplu despre schimbare...voi ce credeti? oamenii...se schimba sau nu? pe parcursul vietii vreau sa spun...cei mai multi vor spune nu, pentru ca omul are un caracter pe care si-l poate exprima intr-un fel sau altul in diferite perioade ale vietii dar, in fond, ramane mereu acelasi...din ceea ce am trait eu pana acum, imi dau seama ca nu e asa cam deloc...oamenii chiar se schimba...eu, una nu mai sunt aceeasi ca acum...4 ani, sa zicem, simt altfel, vad lumea din jurul meu diferit si reactionez in moduri uneori surprinzatoare si pentru mine la ceea ce mi se intampla...nu se cheama ca m-am maturizat(credeti-ma pe cuvant ca nu) ci se cheama ca e un proces la care suntem supusi toti...timpul trece si viata ne face surprize placute/neplacute la tot pasul, iar asta ne invata sa fim mai precauti(sau nu) data viitoare in alegerile noastre. omul se schimba pe parcursul vietii tot timpul tocmai pentru ca viata nu e deloc ceea ce ar fi crezut ca este...nu e nici un drum cu urcusuri si coborasuri, nu e un pahar pe jumatate plin/gol si in nici un caz nu e "what you make it to be"...e mai degraba cum zicea saracu' tom (ca tot a luat pentru vorbele astea oscaru') : "life's a box of chocolates, you never know what you're gonna get"...daca nimeresti o bomboana cu visine te poti ineca cu samburele iar daca nimeresti una cu fondant petrec papilele...tocmai asta e toate ideea...nimeni nu stie vreoadata de e visina sau fondant...

PS: bomboanele cu visine nu ingrasa!

Life is a long kilometer...of beer

2007-03-14T14:35:00.000-07:00

cred ca cel mai mare inventator/om de stiinta/invatat din lumea asta ar fi cel care ar descoperi urmatorul mister: de ce spun oamenii(de cele mai multe ori) adevarul la betie?...bine, veti spune, nu e nici un secret, alcoolul actioneaza asupra neuronilor tai, gandesti mai greu la consecinta a ceea ce vei spune, esti prin urmare mai dezinhibat si de aceea "ceva" te incurajeaza sa spui, celor din jurul tau adevarul...ceea ce ma intereseaza pe mine este mai degraba un alt aspect al problemei...v-ati gandit vreodata ca exista o parte a adevarului complet obiectiva, asupra careia nu pot exista doua pareri opuse in lume?...ganditi-va bine cand spuneti "normal ca exista" pentru ca daca va cer un exemplu il veti gasi greu...adik exista dubii si macar doua idei contrarii in ceea ce priveste o problema matematica, daramite adevaruri personale, care tin strict de fiinta ta, de ceea ce se intampla cu tine si cei din jur...prea rar putem afirma ca stim(nu ca spunem) tot adevarul despre noi pentru ca putem fi oricand acuzati de subiectivism...
alcoolul insa ajuta insa acel adevar personal obiectiv sa iasa la iveala...cei din jurul tau vor spune tot ceea ce stiu despre tine(nu ceea ce cred), fara sa minta, fara sa te laude, fara sa te injure sau fara sa te pupe in...asa ca pe mine ma roade curiozitatea...cum ii poate face alcoolul pe oameni sa spuna tot adevarul despre cineva...fara rautati, fara laude false, fara invidie sau falsa admiratie...va scriu astea pentru ca am ajubsa sa cred ca cel mai sigur mod sa afli adevarul despre tine insuti si nu ceea ce cred ceilalti despre tine este sa iti aduni prietenii, sa ii imbeti...ai grija tu trebuie sa te abtii un pic, si la sfarsit...there you have it...your own image...ia' zi...iti place?

PS: viata este un curcubeu...

Bumbac rosu...carmin

2007-03-13T16:45:00.002-07:00

de ce incep sa scriu un post?...nu stiu...din plictiseala, pentru ca este la moda("trendy" daca va place) sau pur si simplu pentru ca sunt intr-o perioada in care ma exprim mai bine in scris (sper).
de ce bumbac rosu?...pentru ca, printre cauzele nasterii acestui blog este o intamplare de acum vreo doua zile in care este implicata o fata cool care stie sa croseteze numai bumbac rosu...carmin si de aceea are dreptul sa treaca inaintea ta la o coada, sa vorbeasca la telefon in timp ce face semne disperate vanzatoarei de la tricotaje nervoasa ca nu gaseste crosete din franta (in timp ce bodyguardul pazeste intrarea de la ghereta de tricotaje din amzei...ca na' vedetele merg la cumparaturi dar nu se amesteca printre "clienti"), sa te claxoneze la trecere din slk pentru ca e si pentru ea verde, sa si bineinteles, sa te urmareasca peste tot amintndu-ti ca lumea e plina de cretinoizi si cretinoide care, in timpuri spartane erau fie aruncati de undeva de pe sus fie nu treceau de primii spate ani de viata(motive belicoase)...ideea e ca fitzele au ajuns asa un sindrom incat fetele "cool" nu realizeaza ca a merge la piata nu e tot una cu a merge la shopping la mall dar ca trebuie sa faca si pe asta pentru ca, din pacate doar pe aici mai gasesti crosete, ace si, normal bumbac...ma rog, divaghez...oricum suna bine, nu?...bumbac rosu...o textura si o culoare care iti raman sculptate pe creier reamintindu-ti mereu ca traiesti...iti place sau nu...intr-o lume taaaaarrreee nasoala si asta nu pentru ca bumbacul ar avea o semnificatie neplacuta sau pentru ca rosu e o culoare nashpa ci pentru ca eu doar ce ti-am transformat, prin cateva randuri o imagine simpla intr-un insemn...

PS: la multi ani lui alex de la bechtel!