citesc...

sunt plina de energie...desi nu am dormit decat 3 ore azi-noapte...dar imi tremura intre neuroni o mie de impulsuri electrice aka ganduri care se contrazic, prelungesc, nasc si ucid intre ele...e poate si efectul celei de-a doua cani de cafea...insa mi se pare ca gandesc din ce in ce mai clar si mai "corect"... vad cat se poate de bine cine imi sunt adevaratii prieteni, ce gandeste lumea despre mine, ce reprezinta intr-adevar familia pentru mine si mai ales cine sunt eu si incotro ma indrept...nu vad nimic bine conturat in viitorul meu dar simt existenta a ceva...nu am planuri, scopuri profesionale sau personale...nu vad sa vreau nici un salariu cu patru zerouri, nici un sot iubitor, nici copiii ascultatori...ci vad ca va exista ceva pentru care voi lupta, voi suferi, ma voi transforma si care este, intr-un final viata mea...nu stiu ce va fi in viitor, m-am saturat de o gandire pesimista care imi umbreste prezentul si viitorul si nu mai vreau sa ma gandesc in nici o clipa la cei din jurul meu...
citesc acum o carte in care personajul principal simte o ura profunda fata de oameni...nu crede nici in mila, nici in iertare sau in compasiune...el traieste pur si simplu tras si impins de sforile acestei lumi...pentru ca are o avere incredibila isi permite sa faca orice dar descopera ca nimic nu il poate face sa se simta cu adevarat implinit...si asta ma duce cu gandul la un singura idee: omul nu este nici idealuri, nici sperante, nici fericire, tristete, suferinta sau mila...ci este un produs al unei gandiri colective propagate in timp de o societate inconstienta care se minte zi de zi ca are un "suflet" sau macar un "spirit" dar care intr-un final nu face decat sa actioneze ca o minge de pinball intr-un labirint gigantic controlat de ceva sau cineva pe care oricum nu poate sau nu va putea vreodata sa il cuprinda cu mintea...
autorul cartii face din personaj un tip aproape "malefic" si se declara inca de la inceput a fi departe de gandirea acestuia(desi, sa fim seriosi...e gandirea pura a scriitorului italian)...insa eu nu il vad pe gog deloc asa (e vorba de un roman al lui Papini) ci il vad ca pe cel mai sincer om care poate exista...el afirma ca fiinta umana nu exista pe pamant pentru vreun scop, ca banii nu fac decat sa il metamorfozeze meschin intr-o creatura ciudata dar ca intr-un final toate activitatile sale(pana si religia) sunt lipsite de sens si de vreo finalitate reala...e drept inca nu am terminat romanul...e posibil sa aiba un final neasteptat(desi nu cred) insa ce am descoperit pana acum ma face sa ma simt mai bine cand ma trezesc "dimineata" pentru ca nu ma mai trezesc pentru un scop, sa ma simt mai putin vinovata cand am impresia ca fac lucruri lipsite de sens...pentru ca intr-un final asa sunt toate lucrurile pe care le facem toti... sa ma simt mai putin ipocrita cand ii mint pe cei din jurul meu pentru ca stiu ca oricum ceea ce le spun are aceeasi importanta pe care o are, tot pentru ei, culoarea etichetei de pe pantoful stang din vitrina magazinului central din capitala letoniei...
concluzia...iubesc senzatia celor 10.000 de ganduri distincte/minut care imi trec prin neuroni si care stiu ca, desi ma implic in fiecare din ele, sunt toate la fel de desarte si la fel de uitate in secunda urmatoare...

PS: sa fie cafeaua de sesiune?

O alta forma de...astenie

au trecut doua saptamani de la ultimul meu post...sa va spun ce s-a intamplat de atunci?...pai a fost minivacanta de 1 mai, am fost acasa, m-am uitat la tv(desi stiam deja la ce se refera stirile dinainte sa apas butonul "power" de pe telecomanda: mici si bere, aglomeratie pe dn1 si autostrada, gunoaie in vama si in paduri)...si bineinteles am urmarit scandalul ralucai stroescu, fata care a murit la 31 de ani de oboseala...multi au dat vina pe raluca, pe e&y, pe societate, pe sistemul corporatist...tot scandalul nu a facut decat sa ma oboseasca si intr-o oarecare masura sa ma amuze pentru ca la o zi dupa stirea bomba am avut un interviu la e&y (da...cineva, acolo sus are simtul umorului)...

inte timp vremea s-a facut mai frumoasa...se simte venirea verii...si a inceput normal si nervozitatea de sesiune...cafelele, xeroxurile, tigarile(ale colegelor, bineinteles)...se termina un alt an....inca putin si termin si facultatea si...bine ai venit sistem corporatist si 100 de ore de munca/saptamana...sau poate ca nu...cine mai stie...

aaa...si sa nu uit...am asistat saptamana asta si la un eveniment important, desi trist, in viata unei prietene: i s-a prabusit un mit din "tinerete"...sarmana a suferit mult cand a realizat ca lumea nu e asa cum crede ea...noroc ca are prieteni adevarati alaturi si o pot ajuta sa treaca de asta...

in rest...ce sa va mai povestesc?...aaa, da...am fost la a IV-a editie a kilipirim...stiti, targul de carte "ieftina" de la sala dalles...nu am cumparat nimic...nu de alta da' editura rao de la care ma interesa colectia cu romanele virginiei woolf nu participa la targ...asa ca nu am cumparat decat un bilet de autobuz sa ma intorc...de fapt asta e o minciuna ca am abonament la ratb...

cam asta e primavara mea...la fel de plictisitoare, anosta si deprimanta ca orice alt anotimp...

PS: fiecare isi stie propriile limite...sau poate ca nu?...

Cadere libera...

sunt cat se poate de ofticata...da, nu mi-e frica de cuvantul asta...sunt ofticata, ofticata, ofticata, ca nu am avut norocul sa fiu trasa la sorti sambata la strejnic sa ma arunc si eu cu parasuta in tandem de la 4000 de m...ma bucur pentru alex care a avut norocul asta...dar nu imi pierd speranta ca odata si odata tot reusesc eu sa ma "arunc in cap"...
adica, asta am facut weekendul asta, am foat la un miting aviatic unde s-au aruncat oamenii in cap...am ramas cu o manie...caut pe net numa' poze si filmulete cu oameni care se arunca din avioane...foarte util mai ales cand ai vreo patru proiecte de finalizat in mai putin de doua saptamani (spun "finalizat" ca sa ma mint pe mine ca macar m-am apucat)...ma rog...am ramas cu osesia asta si cu tristetea foarte mare ca nu am reusit sa ma arunc sambata...:((

PS: alin, esti, oficial, idolul meu...felicitari pentru bursa!!!!

Early morning...

de ieri mi-am schimbat laifstailu'...am incepot sa ma trezesc pe la 6 dimineata (adica cu vreo patru ore inaintea orei obisnuite de trezire), sa ma duc la toate cursurile si seminariile, sa ma interesez de licenta si lucrarea de diploma...toate astea ma fac sa ma simt cu constiinta impacata dar nu ma fac sa vad viata mai in roz decat pana acum...ma gandeam ca unele motive pentru care mai vad uneori lucrurile in alb si negru (recunosc, mai mult negru) era si ca ma plictiseam dar...surpriza, nu e deloc asa...cu cat ma implic mai mult in "viata sociala" cu atat se accentueaza motivele pentru care incepusem sa o urasc...adica o gramada de profesori incompetenti care au pretentii de eruditi ai economiei care pregatesc specialistii de maine, o gramada de tineri debusolati (colegii de facultate) cu impresia ca ei chiar fac ceva in viata si ca sunt demni de aprecierea celor din jur (desi e clar ca sunt la fel de pierduti in spatiu ca si mine), si peste toate astea un sistem corupt, irational, cu scheme ametitoare si ilogice in care suntem prinsi inertial toti...cu cat incerc sa ma adancesc mai mult in superficialitate, in ritmul cotidian al vietii cu atat inteleg mai putin lumea din jurul meu, pe mine, si vreau sa fug de toate responsabilitatile cu care mi se incarca existenta.
poate sunt inca un copil, poate mintea mea nu poate sa cuprinda lumea asta cu mersul ei "irational", poate sunt o novice care nu poate intelege "the greater plan" dar din ce in ce mai mult simt ca traiesc intr-o dimensiune paralela, intr-o veritabila "zona crepusculara" ...
imi recitesc posturile si vad cat de ilogica sunt,cat de mult "filozofez" uneori si incep sa cred (si asta e cel mai grav) ca vina pentru toata viziunea asta e in mine...de-as sti cum sa o schimb!

PS: si j'avais quatre dromaderes...

Vin sarbatorile!...

este prima data cand nu "simt" sarbatorile de paste...prima data cand casa nu mai miroase a cozonaci, cand nu mai astept sa merg sa iau lumina de la biserica in seara de inviere, cand nu ma mai bucura cand rudele ma suna si ma saluta cu "hristos a inviat!"...a devenit pastele aceeasi sarbatoare fada, cu "tinuta obligatorie" care devenise demult si craciunul...poate ca am crescut, nu mai sunt copil si, in consecinta, nu mai simt la fel...dar stiu ca e doar o chestiune personala...practic nimic nu s-a schimbat: aceeasi oameni in jurul meu, aceleasi obiceiuri, aceleasi filme la tv si acelesi retete ca in fiecare an...
e primul paste "european" cum zic jurnalele de stiri iar tot ceea ce simt eu e ca e primul paste "obligatoriu"...imi pare rau ca am pierdut credinta intr-o sarbatoare frumoasa, a familiei, a bucuriei, a primaverii, dar din ce in ce mai adesea incep sa realizez ca nimic din ceea ce "glorificam" in copilarie nu e de fapt ceva care merita "glorificat"...nici sarbatorile, nici oamenii, nici visele lor...asta nu ma intristeaza,ci doar ma dezamageste...simt o mare dezamagire fata de lume, de oameni, de viata,de mine...

P.S.:Hristos a Inviat!

And the winners are...

gata, s-a terminat si festivalul. daca ati venit sper ca v-a placut, daca nu, sper ca veniti la anul sa va bucurati si voi de filme bune si de super invitati. mi se pare incredibil ca weekendul asta am intalnit atatia oameni, ca am stat la doi metri de un detinator a 3 premii oscar, ca am plecat ultima din lascena la sapte dimineata...a fost un weekend nemaipomenit...
imi reintaresc parerea ca aritstii sunt oameni incredibili; fie regizori, sound-designeri, compozitori sau graficieni au cu totii un alt fel de a vedea viata, lumea din jurul lor si pe ei insisi. contrar opiniei generale printre artisti (adevaratii artisti) nu exista fitze, egoism, aroganta...iar ceea ce este si mai minunat este ca ei au un mod cu totul special de a-si exprima parerile, viziunea asupra vietii, iubirii, deceptiei, suferintei...zilele astea am vazut filme care vorbeau despre razboi, dragoste, depresii, relatii, sau pur si simplu filme care exploatau intru totul magia cinematografica si am ajuns sa ii cunosc personal pe cei care au stat in spatele acestor minuni artistice: niste oameni simpli, care beau, mananca, danseaza dar care vad si exprima totul altfel decat noi...
nu imi ajung cuvintele ca sa descriu emotia si entuziasmul care mi-au ramas dupa weekendul asta, pentru ca mi-au fost distruse cateva"mituri"...vad acum ca nimeni nu stie cu adevarat ce va face in viata, ca exista surprize placute/neplacute la tot pasul, ca nu stii niciodata unde te va purta "destinul" si ca oamenii din jurul tau sunt ultimii piloni pe are trebuie sa iti cladesti viitorul, am invatat weekendul asta ce inseamna "carpe diem" pentru ca fiecare persoana pe care am cunoscut-o mi-a aratat ce inseamna sa fii fericit traind clipa...

grand prize: il suplente
best directing: a drop of water
best soundtrack: the patterns trilogy
public's choice: the saddest boy in the world

P.S.: pentru Cristi si Otto...

Butterfly. Butterfly...

my name is loredana bratu and i am the saddest girl in the world...

P.S.: blame canada...